Răspunsuri la Evanghelie

CONVERSAȚIA

Dacă ucenicul tău deja a avut momente când și-a mărturisit credinţa, el s-a ciocnit, probabil, cu o varietate de răspunsuri. Poate că a avut noroc și a întâlnit pe cineva care cu adevărat și-a pus credinţa în Hristos. Nimic nu se compară cu faptul de a vedea o viaţă schimbată de adevărul Evangheliei, acest lucru servind drept un imbold spre a îndrăgi evanghelizarea. În acelaşi timp, adevărat este şi opusul. Dacă el a întâlnit vreodată pe cineva răspunzînd cu negativitate extremă, ar fi putut deveni descurajat şi ar fi făcut concluzia că evanghelizarea este destul de dificilă. Ai vrea sa faci un pas înainte și să îi arăţi că este normal să primeşti răspunsuri variate. I s-a întâmplat lui Isus. I s-a întâmplat și lui Pavel. Acest lucru se va întâmpla, deci, şi cu el. Cunoaşterea faptului că acest lucru este normal o să-l ajute sa rămână în lucrarea în care Dumnezeu îl poate folosi pentru a face slava Sa cunoscută.

Ultimele versete din Fapte 17 descriu trei reacții tipice ale oamenilor. Un studiu scurt al acestui text îl poate ajuta pe ucenicul tău să recunoască răspunsurile posibile şi să fie pregătit pentru ele. Apropo, ne uităm la v. 32-34 în această lecţie, dar întreg capitolul este încărcat cu un conţinut incredibil de valoros, descriind modul în care poate fi împărtăşită Evanghelia într-o cultură pluralistă, cum ar fi a noastră. Cru.Comm conţine un studiu la acest capitol. Trecerea prin material poate fi de ajutor în diferite perioade de ucenicie.

Pe măsură ce ajungem la naraţiune, îl vedem pe Pavel tocmai terminînd munca sa excelentă de a clădi baza pentru Evanghelie. Cu mare har şi tact, el i-a avertizat despre judecata care urma să vină – judecata, care va fi efectuată de către un om, care a înviat din morţi.

Luca spune că există trei răspunsuri pe care oamenii le manifestă. Aruncaţi o privire:

Primul răspuns se găseşte în v. 32: «Când au auzit despre învierea din morţi, unii dintre ei au rîs». Acesta este scenariul celui mai rău caz, de care se teme toată lumea. De obicei, răspunsul nostru la acest reacție se încadrează într-una din cele două categorii:

• Ne simţim de nimic; credem că oamenii se distrează pe seama noastră, că suntem percepuţi fiind slabi, prea proști să ştim că ştiinţa a infirmat existenta lui Dumnezeu sau orice altceva.
• La alta extremă, ne-am putea simţi vinovaţi, pentru că am pierdut posibilitatea aparentă pentru evanghelizare. Necredinciosul este condamnat la o eternitate în Iad, deoarece eu am încurcat legea a treia şi am uitat ilustrația care era foarte bună. Nonsens și iarăși nonsens.

Ce au aceste două reacţii în comun? Ele ambele se referă la noi. Eu, eu, eu, eu. Un lucru important: misiunea nu mă privește pe mine, ci pe Dumnezeu. Este declararea «laudelor Celui ce ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată». Eu nu sunt problema. Este vorba despre cel pierdut. Este o invitaţie pentru cei care sunt separaţi de Hristos, excluşi din cetăţenie în Israel, străini de legămintele promisiunii, fără speranţă şi fără Dumnezeu în lume, să vină şi să găsească viaţă, iertare şi pace cu Dumnezeu.

Dacă sesizezi că ucenicul tău percepe respingerea ca fiind personală, încearcă să îl asiguri că nu este vorba despre el. În afara lucrării Duhului Sfânt, oamenii pierduţi Îl vor respinge întotdeauna pe Dumnezeu. Ei sunt în armonie cu cei ce râdeau de Isaia și ziceau: „Să nu prorociţi adevăruri, ci spuneţi-ne lucruri măgulitoare, prorociţi-ne lucruri închipuite! Abateţi-vă din drum, daţi-vă în lături de pe cărare, lăsaţi-ne în pace cu Sfântul lui Israel!” (Isaia 30:10,11). Nu ar trebui să fim surprinşi sau mirați atunci când oamenii pierduţi resping Evanghelia. În schimb, omul lui Dumnezeu ar trebui sa fie:

„...blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului; şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia.”

(2 Tim 2:24-26)

Dacă, pe de altă parte, el are un sentiment exagerat de responsabilitate şi simte că nu a reuşit, reaminteşte-i că Dumnezeu este Acela care salvează. Dumnezeu este Cel care doreşte să arate mila. El este Tatăl care «nu ia viaţa, ci doreşte ca fugarul să nu rămână izgonit dinaintea Lui.»(2 Samuel 14:14). El este suveran în extinderea harului Său. Tu nu-L poţi depăşi în asta. Ține minte, mărturisirea de succes este luarea iniţiativei în puterea Duhului Sfânt de a-L împărtăşi pe Hristos, lăsând rezultatele lui Dumnezeu.

Bine, sa mergem înapoi la Faptele Apostolilor 17. Aruncaţi o privire la v. 32 pentru a găsi a doua reacție:

«Alţii ziceau:» vrem să auzim din nou .. această temă».

Acest răspuns îmi place mai mult. Aceşti oameni sunt intrigaţi, dar și nesiguri. Ei doresc să se gândească la ceea ce au auzit şi vor să vorbească mai mult. Ei au unele întrebări, recunosc că tu ai putea avea unele răspunsuri şi sincer doresc să cerceteze. Acesta este un vis devenind realitate. Când se întâmplă acest lucru, ar trebui să Îl lăudăm pe Dumnezeu şi să-L rugăm să mişte inimile pentru a putea răspunde în credinţă. Prin toate mijloacele, fă tot posibilul să vă puteți întâlni cât mai curând; chiar a doua zi, dacă este posibil, fiind gata să răspunzi la întrebări.

Discută despre ceea ce poate face ucenicul tău la a doua întâlnire. Acesta este unul dintre motivele pentru care e bine să aibă o mulţime de instrumente în portofoliu. Ar putea să nu fie potrivit să treci peste cele patru legi din nou, aşa că ai putea să-ți împărtăşeşti mărturia. Întăreşte-te în apologetică. Fii pregătit pentru a explica una dintre pildele lui Isus, care descriu clar Evanghelia sau conţin un cuvînt despre momentul de ezitare a unui necredincios. Este important să fim pregătiţi pentru aceste oportunităţi din cadrul "întâlnirii a doua"

Răspunsul final este favoritul tuturor. Se găseşte în v. 34. «Cîţiva oameni au devenit adepţii lui Pavel şi au crezut. « Glorios! Ori de câte ori acest lucru se întâmplă, ar trebui să fim în stare să arătăm o exuberanță corespunzătoare. Cineva a trecut de la moarte la viaţă! Ce poate fi mai măreţ? Când se întâmplă aceasta, două lucruri ar trebui să devină sarcini critice pentru ucenicul tău. Dar, înainte de a le numi, întreabă-l care, după părerea lui, sunt cele mai importante lucruri pentru cineva care tocmai a luat decizia să creadă în Isus.

1. Prezintă-l pe noul credincios altor creştini. Prioritatea ta ar trebui să îl vezi conectat relaţional la trup. Mergi la prânz cu el şi un alt prieten creştin, invită-l să joace baschet cu alţi credincioşi, vizionaţi un film cu oamenii din grupul tău mic. Ceva, orice, ce ar contribui la iniţierea relaţiei cu mulţi credincioşi. Nu ar fi posibil să exagerez subliniind prea mult importanța acestui lucru.
2. Începeți să vă întâlniți periodic pentru a-i preda bazele credinţei. “Concepte despre viață” din Campus Crusade sunt fantastice. Le puteţi găsi la centerfieldproductions.com. Sunt cinci lecţii cu ideile de bază ale Evangheliei. Ia-le în mână și învață-l pe ucenicul tău cum să le folosească în lucrul cu noii credincioşi.

În final, doreşti ca ucenicul tău să înţeleagă că cele trei răspunsuri posibile sunt normale şi să aibă o închipuire despre ceea ce are de făcut atunci când se confrunta cu fiecare din ele. Chiar și simpla cunoaștere a acestor informaţii i-ar putea spori nivelul de încredere și l-ar încuraja să împărtăşească cea mai minunată veste auzită vreodată.