De ce sunt aici? Care este scopul vieții mele? Are această viață vreun sens? Există oare vreun răspuns la această întrebare? Oare nu fiecare are un răspuns propriu?
În vremuri de criză, adesea ne întrebăm despre sensul existenței noastre. Sau, cu alte cuvinte, ne întrebăm: „de ce sunt aici?” Această întrebare ți se poate strecura în cap oricând.
S-ar părea că cu doar un minut în urmă totul era calm și ne bucuram liniștiți de o muzică plăcută la sfârșitul unei zile lungi de muncă. Și imediat, în secunda următoare, ne surprindem gândindu-ne că nu ne mai putem scoate din cap această întrebare. Și această întrebare „de ce” ne macină deja chinuitor.
Cum să-L cunosc personal pe Dumnezeu?
A medita asupra scopului vieții este ca și cum ai porni într-o călătorie lungă și ai încerca să-ți imaginezi ca punct final un loc în care nu ai mai fost niciodată. Este la fel ca în faimosul basm: „Du-te încolo – nu știu unde. Adu ceva – nu știu ce.”
Pur și simplu nu putem ști sigur cum arată acel loc, nu ne putem imagina ca destinație finală un loc în care nu am mai fost niciodată. Nu suntem siguri cine ne poate arăta calea exactă spre acel loc. În general, putem ști dacă cineva cunoaște această cale?
Însă dacă nu ne gândim deloc la acest punct final, la destinație, atunci cum vom înțelege că ne mișcăm în direcția corectă?
Așadar, să vedem ce opțiuni există. Și apoi să vedem în ce mod credința creștină răspunde la această întrebare.
Ne gândim, ne contrazicem și scriem despre asta pe parcursul a mii de ani, iar răspunsurile ne duc în direcții diferite. Scopul tău este să fii fericit? Fii ca Epicur: cumpără o casă mare și împărtășește-ți bucuria cu prietenii, invitându-i să locuiască cu tine. Sau vrei să devii o persoană care face fapte bune? În acest caz trebuie să-ți antrenezi caracterul cu obiceiuri bune!
Atât creștinii, cât și necredincioșii au concepții greșite similare despre ceea ce spune Biblia despre scopul vieții. Să începem cu metoda excluderii și să vorbim mai întâi despre ceea ce nu este sensul vieții.
Sensul vieții nu constă în faptul ca:
Deci, ce spune într-adevăr Biblia despre motivul pentru care suntem aici, în această lume?
Biblia ne explică că Dumnezeu a creat oamenii după chipul Său. Asta înseamnă că El l-a înzestrat pe om cu abilitățile Sale creatoare, cu dragoste, frumusețe, bunătate, simțul dreptății, aspirația spre ordinea divină.
Învățătura creștină bazată pe Biblie Face de Crezut în ea?
Cunoaștem din istorie că, de exemplu, împărații romani își ridicau statui impresionante în cinstea lor. Și apoi le trimiteau în toate colțurile imperiului. Acest lucru se făcea pentru ca oricine, privind statuia, să poată înțelege imediat cine asigură ordinea și liniștea cetățenilor. În acest sens, noi suntem întruchiparea imaginii lui Dumnezeu. Noi, ca niște statui ale Sale, purtăm în noi chipul Lui.
După ce Dumnezeu l-a creat pe om, l-a așezat într-o grădină frumoasă și i-a dat niște fișe de post. Iată ce conțineau ele:
„Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pământ.” (Geneza 1:28)
Această sarcină a constat din două părți:
O viziune transformată asupra sexului?
Prima parte este dedicată răspândirii cunoașterii despre Dumnezeu în întreaga lume. Ca pe niște statui ale unui împărat, Dumnezeu îi împrăștie pe purtătorii chipului Său pe tot pământul. El vrea ca întreaga lume să fie plină de oameni care reflectă harul, dragostea, frumusețea și dreptatea Lui. Pentru ca, așa cum spune profetul Habacuc: „pământul să fie plin de cunoștința slavei Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă” (Habacuc 2:14).
A doua parte este o invitație de a administra lumea creată. Lumea creată de Dumnezeu era minunată. Însă nu toată lucrările erau finalizate. Și astfel, în loc să termine totul singur, Dumnezeu îl invită pe om să se implice în lucrarea Sa de creație.
Dumnezeu a plantat o grădină minunată în mijlocul unei lumi încă sălbatice. El i-a așezat acolo pe primii oameni și le-a încredințat să răspândească frumusețea și ordinea acestei grădini în tot restul lumii. Oamenii au devenit administratori ai naturii, interacționând cu Dumnezeu și unul cu altul pentru a face planeta să fie așa cum a gândit-o Dumnezeu Însuși.
Imaginați-vă pentru o clipă o lume în care oamenii au grijă de natură și unii de alții. Ați putea spune că este ceva greu de crezut. Pare cam prea ireal. De ce nu trăim acum într-o astfel de lume, dacă anume așa a fost ea gândită de la bun început?
Planul divin presupunea ca viața omului să reflecte frumusețea, pacea și ordinea lui Dumnezeu. Imaginați-vă că locuiți la periferia Imperiului Roman și vedeți o statuie a unui împărat, distrusă sau ruinată de timp. Imaginea care trebuia să inspire venerație este acum atât de stricată și distorsionată, încât nu își poate îndeplini menirea.
Același lucru ni s-a întâmplat și nouă. Nedorința noastră de a-l reflecta pe Dumnezeu, râvna noastră de a fi împărați în propriii ochi, un fel de „dumnezei”, și nu o statuie în mâinile lui Dumnezeu, au distrus acest chip al lui Dumnezeu în interiorul nostru. În loc să arătăm dragostea și dreptatea lui Dumnezeu altor oameni, noi îi folosim pe alții ca să ne ajutăm pe noi înșine. În loc să avem grijă de lume, noi o folosim pentru obținerea unui câștig efemer. Numai un orb ar putea să nu observe cât de distorsionat și stricat este totul în această lume. Și acum ce e de făcut? Se poate repara cumva această situație?
Dumnezeu avea tot dreptul să se răzbune pe om, să scape pentru totdeauna de cei care au călcat în picioare și au distorsionat chipul conceput de Dumnezeu. Totuși, în schimb, Dumnezeu face ceva uimitor. Dumnezeu Însuși vine în această lume în chip de om – prin Isus Hristos. Prin propriul Său exemplu, El arată ce înseamnă să trăiești în pace cu Dumnezeu, în armonie cu ceilalți oameni și cu această lume. El începe să cheme oamenii la pocăință. Pocăința înseamnă literalmente a se întoarce pentru a merge în direcție opusă.
Isus spune că împărăția lui Dumnezeu este aproape. El proclamă începutul domniei lui Dumnezeu. Vindecându-i pe bolnavi, iertând supărările și greșelile, confruntându-i pe ipocriți, El ne-a descoperit ce înseamnă o lume în care domnește Dumnezeu.
Murind și înviind, El a învins puterea morții care stăpânea această lume. Mai mult decât atât, El ne propune să devenim din nou parte a planului Său – să umplem pământul cu slava și frumusețea lui Dumnezeu.
Hristos a înviat! Cu adevărat a înviat?
El ne oferă iertare pentru faptul că ne-am ales singuri calea și ne-am îndepărtat de El. Și Dumnezeu ne dă Duhul Său, prin care El trăiește în noi și lucrează prin noi. Altfel spus, Dumnezeu ne-a dat totul pentru ca noi să avem viața pe care El a conceput-o și să avem o viață plină de sens:
Să răspândească prin noi ordinea Sa divină, slava și frumusețea Sa în întreaga lume, până când lumea va deveni așa cum a fost gândită inițial de Dumnezeu.
S-ar putea ca această idee a unui pământ plin de slava lui Dumnezeu să te inspire și să te entuziasmeze. Dar te întrebi de ce cineva trebuie să fie creștin pentru ca să facă lumea mai bună. Poți citi în Biblie ceea ce Hristos și Apostolul Pavel au spus despre nevoia noastră de iertare, pentru ca și noi, la rândul nostru, să îi putem ierta pe alții.
Poate te interesează ce înseamnă să crezi în Hristos. În primul rând, asta înseamnă să-L cunoști personal pe Dumnezeu. Înseamnă să ai o relație cu Dumnezeu.
Dumnezeu te invită să faci parte din planul Său – de a umple pământul cu ordinea, slava și frumusețea Sa. Dar mai întâi trebuie să-ți restabilești relația ruptă cu Dumnezeu.
Scrie-ne! Noi vom lua legătura cu tine, ca să-ți răspundem la întrebări și să te susținem.
Toate discuțiile sunt confidențiale.
© 2017 - 2024 Cru
Pune o întrebare