Credința în învierea trupească a lui Isus Hristos este, probabil, cel mai mare obstacol în calea către creștinism.
Se poate crede cu ușurință că Biblia este o carte a înțelepciunii, că sufletul există și că rugăciunea ajută. Dar a crede că Isus Hristos a murit și apoi a înviat în trup este ceva de domeniul fantasticului. Mulți oameni cred că lucrurile nu au stat chiar așa – abia mai târziu ucenicii lui Hristos au inventat istoria despre înviere.
De ce este atât de greu de crezut în înviere? Probabil, deoarece avem convingerea că oamenii nu înviază și nu credem în existența minunilor.
Dacă și tu crezi la fel, faci parte din majoritate. Dar este oare adevărul determinat de majoritate?
Cândva și eu credeam la fel. De aceea am decis să cercetez pentru mine însumi dacă există motive serioase pentru a crede în învierea lui Isus Hristos.
De fapt, această întrebare s-a dovedit a fi dificilă și răspunsul la ea poate cuprinde volume întregi de literatură teologică și științifică. Dar vreau să îți propun reperele de bază care m-au ajutat pe mine să descopăr misterul învierii.
De obicei, critica învierii începe cu faptul că în lume nu se întâmplă minuni reale. Adică nu există evenimente ieșite din comun care să nu fie cauzate de legile și obiectele lumii noastre.
Dar dacă presupunem că Dumnezeu există, atunci devine dificil să negăm miracolele. Observațiile și reflecțiile noastre ne conving că ideea despre Dumnezeu este consecventă. Dimpotrivă, existența lui Dumnezeu explică originea lumii, iar planul lui Dumnezeu este cea mai bună explicație a structurii complexe a universului și a omului.
Cu alte cuvinte, existența lui Dumnezeu nu numai că este posibilă, dar și explică cel mai bine majoritatea faptelor cunoscute despre lume. De aceea El mai degrabă există decât nu există.
Cu toate acestea, creștinismul ridică problema existenței lui Dumnezeu la cel mai înalt nivel. El declară că Dumnezeu are calități speciale – dragoste și bunătate. Și dacă un astfel de Dumnezeu există, atunci El nu va lăsa omul fără ajutor.
Și Dumnezeu nu i-a lăsat pe oameni în neputința lor, în păcat și suferință. Venind în această lume ca Om, El S-a făcut deopotrivă cu noi, pentru a lua pedeapsa asupra Sa și pentru a ne răscumpăra în fața Legii. Și El a dat omului izbăvire de păcat și de moarte.
Richard Swinburne, profesor la Universitatea din Oxford, scria despre acest lucru în felul următor: „Orice reflecție serioasă despre felul în care bunul Creator poate răspunde suferinței și păcatului oamenilor pe care i-a creat ne conduce în mod inevitabil la presupunerea că El trebuie să se întrupeze.”(1)
Da, nu există prea multe mărturii de acest fel, dar sunt suficiente pentru a vorbi cu încredere despre acest eveniment.
Propaganda evreiască și romană a încercat de la bun început să anihileze vestea învierii. Fariseii, liderii religioși ai vremii, au plătit ca să se răspândească zvonuri precum că ucenicii ar fi furat trupul din mormânt, iar romanii au inventat istorii despre presupuși profeți asemănători. Dar aceste eforturi au fost zadarnice și creștinismul se răspândea atât de repede încât chiar și liderii romani erau surprinși de acest lucru.
La sfârșitul secolului I, Pliniu cel Tânăr a scris despre acest lucru într-o scrisoare către Traian: „Numărul acuzaților este atât de mare încât cazul merită o investigare serioasă... Nu numai orașele, ci și satele mici, și locurile aproape pustiite sunt pline de acești noi-credincioși...” (2)
Este important de menționat că învierea lui Isus Hristos este un fapt istoric verificabil.
Niciun alt eveniment din lumea antică nu a fost documentat la fel de temeinic ca ultimii ani ai vieții lui Hristos, moartea și învierea Lui. Se consideră că veridicitatea evenimentelor din trecut este dovedită de prezența mărturiilor martorilor oculari, de congruența internă a povestirii, de fiabilitatea surselor și de incomoditatea mărturiei pentru martorii oculari înșiși.
Istoria învierii îndeplinește toate aceste criterii. Niciun om de știință serios din timpul nostru nu neagă faptul că:
Aproximativ până la mijlocul secolului al XX-lea se considera că Evangheliile nu sunt demne de încredere, deoarece au fost scrise după o perioadă lungă de timp, adică nu de către martori. Un alt argument consta în faptul că informațiile au fost denaturate în timpul copierii textului. Dar astăzi această părere este absolut depășită
Sub presiunea descoperirilor arheologice și textologice, datarea scrierii Evangheliilor a fost limitată la secolul I d.Hr. Evangheliștii nu au fost acuzați de nicio eroare semnificativă sau falsificare a datelor. Prin urmare, nu avem niciun motiv istoric serios pentru a nu avea încredere în textele Noului Testament.
Predicarea Mântuitorului înviat trece ca un fir roșu prin Noul Testament. Gândiți-vă, la ce bun ucenicilor le-a trebuit să inventeze o istorie atât de nepopulară și ușor de respins despre învierea Învățătorului lor? Ei ar fi putut folosi orice idee la modă în acele vremuri și să nu irite autoritățile și publicul.
Dar apostolii învățau despre Hristos Cel înviat și erau gata să fie martirizați pentru că ei înșiși L-au văzut pe Hristos viu. Oamenii pot muri pentru o minciună, crezând că este adevăr, dar este puțin probabil ca ei să accepte moartea, știind că mor pentru minciună.
Astfel, textele creștine și istoria Bisericii mărturisesc clar că sute de oameni L-au văzut pe Hristos înviat și mii au crezut în El chiar de la începutul existenței creștinilor. Eusebiu din Cezareea mărturisește despre începutul propovăduirii Bisericii după cum urmează: „Învierea minunată a Mântuitorului nostru și Înălțarea Sa erau deja cunoscute de mulți.”(3)
Fiecare cercetător al învierii este nevoit să răspundă la întrebarea – Cine a fost de fapt Isus Hristos? El nu seamănă deloc cu un înșelător, cu un escroc și, cu atât mai mult, cu un filosof nebun.
Viața, cuvintele și faptele Sale vorbesc clar despre unicitatea și puritatea imaginii Sale. Învățăturile și istoria lui Hristos sunt armonioase și prea perfecte pentru a fi inventate. Faptele și minunile Sale confirmă veridicitatea afirmațiilor Sale. Dacă pur și simplu acceptăm imaginea lui Hristos descrisă în Evanghelii, atunci obținem un al patrulea reper pentru înțelegerea învierii.
Așadar, credința în Hristos Cel înviat ne explică toate faptele despre El, este confirmată de istorie și textologie și, în mod consecvent și filosofic, descrie lumea. Dar cel mai important este că această credință ne permite să-L cunoaștem pe Hristos Însuși în mod personal.
Învierea este cheia principală care descoperă sensul creștinismului. Isus Hristos a venit în lume ca să salveze pe fiecare om. El a suferit pentru ca noi să nu suferim, El a murit pentru ca noi să nu pierim, El a înviat din morți pentru a ne deschide calea către viața veșnică.
De aceea, când medităm asupra învierii, este important să nu pierdem posibilitatea pe care ne-o oferă Dumnezeu astăzi. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.” (Evanghelia după Ioan 3:16-17).
Și dacă vei crede în minunea învierii, atunci nu vei pierde nimic, singurul lucru pe care va trebui să-l faci este să renunți la păcatele tale. În schimb, vei dobândi cel mai valoros lucru – viața veșnică în Hristos, pentru că „darul lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Hristos Isus, Domnul nostru” (Epistola către Romani 6:23).
(1) (Swinburne, R., Învierea lui Dumnezeu Cel întrupat) Суинберн Р., Воскресение Бога воплощенного. «ББИ», 2008. с. 304
(2) Din corespondența lui Pliniu cel Tânăr cu împăratul Traian. Scrisoarea 96.
(3) Istoria Bisericii. Cartea a 2. 2:1
sursă: newliferussia.ru
Scrie-ne! Noi vom lua legătura cu tine, ca să-ți răspundem la întrebări și să te susținem.
Toate discuțiile sunt confidențiale.
© 2017 - 2024 Cru