Motive pentru a vesti Evanghelia

CONVERSAȚIA

Există multe motive pentru care o persoană ar accepta munca dificilă de implicare în viața unei alte persoane pentru a-i spune despre Isus. Unii ar putea fi prinşi de ideea terorii iadului şi dorinţei de a salva oamenii de la el. Alţii pot fi mai mult preocupaţi de consecinţele vieţii fără Hristos aici şi acum. Iar alţii ar putea fi atât de încîntaţi de ceea ce a făcut pentru ei Isus, încât ei doresc ca toată lumea să ştie cât de măreţ este El.

Aceste motive sunt toate minunate. În această lecţie nu vei face clasamentul motivelor pentru a vedea care este cel mai spiritual. În schimb, ajută ucenicul tău să cunoască că există o varietate de lucruri care l-ar putea motiva să împărtăşească Evanghelia ca mod de viaţă. Dacă îi poţi arăta motivele de bază şi-l poți ajuta să practice lucrurile care înflăcărează cel mai mult inima, vei contribui mult la sprijinirea lui pentru a deveni un lucrător Cristocentric.

O modalitate de a clasifica aceste motive ar fi să menţionezi pe ce se bazează ele. În evanghelizare există trei părţi diferite care ar putea beneficia şi, prin urmare, sunt în centrul motivaţiei: Dumnezeu, cel pierdut şi tu. Este bine să-ți pese de binele fiecărei dintre aceste persoane, inclusiv și al tău, dar mai multe despre asta vom vorbi mai târziu. Încearcă să abordezi cu ucenicul tău fiecare motiv printr-un mini studiu biblic şi arată-i bazele biblice corespunzătoare.

Dumnezeu: Căutarea pasională a gloriei Sale

Catehismul Westminster declară: «Cel mai mare şi cel mai înalt scop al omului este acela de a-L glorifica pe Dumnezeu şi de a se bucura de El pentru veșnicie.» Aşa și este. Ce se înţelege prin sintagma «gloria lui Dumnezeu»? Gloria lui Dumnezeu este scopul suprem nu numai al omului, ci și al fiecărui lucru creat în Univers.

De ce a creat El lumea? Pentru a arată slava Lui. Psalmul 19:2-4 spune:

“O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. Şi aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit: dar răsunetul lor străbate tot pămîntul, şi glasul lor merge pînă la marginile lumii. în ceruri El a întins un cort soarelui.”

De ce El ne-a salvat? Pentru a fi pentru totdeauna lăudat pentru harul Său.

Efeseni 1:4-6:

“În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rînduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.”

Citește Luca 12:32-34.

De ce avem de suferit? Potrivit cu 1Petru 1:7, acest lucru are loc pentru ca «încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos,»

De ce împărtăşim Evanghelia? Pentru a arăta slava Lui. 1Petru 2:9 spune: "Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată."

Ca orice alt lucru, evanghelizarea are ca scop slava lui Dumnezeu. Acest lucru este adevărat în cel puţin două moduri. În primul rând atunci când împărtăşim Evanghelia, acest lucru aduce laudă lui Dumnezeu. Noi spunem oamenilor despre marea Sa dragoste, despre mila Sa, dreptatea Sa fără compromisuri și strălucirea Sa în conceperea soluţiei pentru a ne ierta, fără a fi nedrept. Chiar dacă nimeni nu ar răspunde în credinţă, vestirea Evangheliei aduce slavă lui Dumnezeu.

In al doilea rând, atunci când împărtăşim Evanghelia, Dumnezeu mişcă inimile oamenilor pentru a produce credinţă şi ei cred. Ca urmare, ei încep să trăiască pentru El în loc să trăiască pentru ei. Astfel, Îi dau laude. Aşa cum spune John Piper, în evanghelizare ridicăm închinători puri și pasionaţi lui Dumnezeu. El merită să fie lăudat de oamenii din Arabia Saudită, Brazilia și chiar din campusul tău. Împărtăşind Evanghelia, mărim slava Lui. Are ucenicul tău pasiune pentru slava lui Dumnezeu? Ajută-l să vadă cum evanghelizarea poate îndeplini această dorinţă.

Cel pierdut: o inima frîntă pentru oameni

Ştiind inima lui încăpăţânată şi cunoscând judecata prin care va trece, Isus a plâns asupra Ierusalimului (Luca 13:34). În pilda fiului risipitor, Dumnezeu este prezentat ca un tată care se bucură la reîntoarcerea fiului pierdut (Luca 15:11-31). În Romani, Pavel spune că el este atât de împovărat de evreii pierduţi, încât doreşte să fi putut să meargă în iad în locul lor (Romani 9:1). Dorinţa de salvare a persoanelor pierdute este un motiv puternic și, probabil, cel mai răspîndit motiv pentru care oamenii împărtăşesc credinţa lor. Nu este greu să înțelegem de ce.

Uşor ne identificam cu oamenii pierduţi, deoarece am fost și noi pierduţi. Dovezi de vieți distruse ne înconjoară şi este cu totul adecvat să ne trezească mila. De fapt, lipsa acestei compasiuni față de alţii este o dovadă că ceva este greşit. Încurajează ucenicul să se gândească la cîţiva oameni pe care îi cunoaşte. Care sunt suferinţele lor? Ce vor trăi ei cel mai probabil în viitorul apropiat? Cum i-ar putea ajuta Isus? Fără a presa, ce se va întâmpla cu ei atunci când vor muri? Ajută-i să facă legătura între ceea ce învaţă Biblia despre iad şi despre posibilul teribil viitor al oamenilor pe care ei îi iubesc. Deşi nu este întotdeauna cel mai bine să-i confruntam pe necredincioşi cu realitatea iadului, în calitate de creştini nu îndrăznim să-l ignoram. C. S. Lewis zicea:

„Ţineţi minte că cele mai plictisitoare şi neinteresante persoane cu care aţi putea avea ocazia de a vorbi într-o zi pot fi o creatură care, dacă ai fi văzut-o în viitor, ai fi fost puternic tentat să i te închini sau, de altă parte, îngrozit de depravarea pe care ai putea-o întâlni numai în coşmar. În fiecare zi, într-o anumită măsură, ajutăm pe fiecare să meargă spre prima sau a doua destinaţie. Sunt nemuritori cei cu care glumim, lucrăm, cu care ne căsătorim, pe care îi afectăm, şi îi exploatăm - orori nemuritoare sau splendori veşnice.”

La care dintre cei apropiaţi ţie îţi este cel mai trist să te gândeşti ca la cel «pierdut». Ai avut ocazia de a le vorbi despre Hristos? Ce ai făcut când ai avut oportunitatea?

Cu acest lucru oamenii se simt cel mai inconfortabil, dar este un motiv real pe care ni-l oferă Biblia: Va fi o dare de seama pentru viaţa noastră şi răsplata va fi oferită. Maximus a spus: «Ce facem în această viaţă are ecou în eternitate.»

Trece cu ucenicul tău prin 1Corinteni 3:11-15:

“Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă şi care este Isus Hristos. Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea, rămâne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc.”

Cerul în sine este un dar. Nu îl putem câştiga. Odată primit, nu putem să-l pierdem. Noi suntem invitaţi să ne bucurăm de el nu din cauza neprihănirii noastre, ci din cauza neprihănirii lui Isus, oferite nouă și primite prin credinţă. Dar mai mult de asta, va fi răsplata care nu este bazată pe neprihănirea noastră, dar pe cât de bine am investit vieţile noastre. Deşi natura acestor recompense nu este clară, Pavel, cel puţin, oferă un indiciu în 1Tes 2:19: “Căci cine este, în adevăr, nădejdea, sau bucuria, sau cununa noastră de slavă? Nu sunteţi voi, înaintea Domnului nostru Isus Hristos, la venirea Lui?”

Într-un fel, se pare că pentru toată eternitatea vom avea plăcerea de a şti că şi alţii sunt acolo cu noi, deoarece i-am influenţat să creadă. Indiferent de natura integrală a acestor recompense, putem avea încredere în Dumnezeu că va merita.

Ţineţi minte, toate acestea sunt motive legitime. Multe persoane vor fi captivate de momente diferite în viaţa lor. Dacă eşti înţelept, vei vorbi adesea despre fiecare din ele, în timp ce îi inviţi pe alţii să se alăture ţie în a proclama «vestea cea mai bucuroasă, vreodată anunţată.»