Îndreptățirea prin credință

CONVERSAȚIA

Deoarece acesta este un concept destul de complex, încearcă să reduci din complexitate, axându-te pe o singură carte- Romani. Urmărirea logicii acestei cărţi te va ajuta în predare.

În primele cîteva capitole din Romani, apostolul Pavel rezumă starea universală a omenirii, afirmînd că aceasta este pierdută. El subliniază, de asemenea, pentru evrei că urmarea cu stricteţe a Legilor lui Dumnezeu nu-i face nici mai drepţi, nici cu mai mult succes decât Neamurile. Sumarul se găseşte în Romani 3:20:

‘‘Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.”

Ai putea întreba cum Legea ne-a făcut conştienţi de păcat? Legea Mozaică funcţiona ca un semn de circulaţie care limitează viteza. El te face conştient de excesul de viteză (păcat), dar nu are puterea de a te ajuta să încetineşti. De fapt, Pavel va argumenta mai târziu că legea a înmulțit păcatul. Întreabă-ți ucenicul cum, după părerea lui, are loc acest lucru. Ți-a zis vreodată cineva: ‘‘Orice ai face, nu atinge asta?’’ Ce efect a avut interdicţia asupra ta? Exact, a făcut să vrei să atingi.

Acum, citiţi secţiunea următoare- Romani 3:21-24:

‘‘Dar acum s-a arătat o neprihănire (Greceşte: dreptate), pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi proorocii – şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire. Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus.”

Acum este nevoie să explici două cuvinte: ‘‘neprihănire” (dreptate) şi ‘‘îndreptățit” (justificat). Dar, mai întâi, provoacă ucenicul să le definească singur - întotdeauna e bine să pui întrebări înainte de a spune ceva.

Pavel a folosit terminologia juridică din sala de judecată ca ajutor în a explica ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi. Neprihănirea înseamnă ‘‘a sta drept’’ în faţa judecătorului (Dumnezeu). Îndreptăţit înseamnă ca judecătorul (Dumnezeu) să te declare ‘‘drept’’. Imaginea sălii de judecată este importantă, deoarece chiar dacă cineva este vinovat, judecătorul are capacitatea de a-l declara nevinovat.

Aici avem o idee importantă. Când vorbim despre moartea lui Hristos pentru păcatele noastre, ne gândim că El doar ne-a iertat păcatul nostru, dar aceste versete spun ceva mult mai mult: Dumnezeu, de fapt, ne-a oferit neprihănirea (dreptatea) lui Isus pe deasupra. Să utilizăm o analogie financiară: nu numai că ne-a fost acoperită datoria, dar am primit şi un miliard de dolari în plus. Și, desigur, ceea ce face acest lucru încă mai uimitor este faptul că este un dar. Noi nu l-am câştigat, ci l-am primit prin credinţă.

Dacă pentru noi această generozitate incredibilă este grea de înţeles, de două ori mai greu a fost pentru evreii care-l auzeau pe Pavel. Ei erau înrădăcinaţi în credinţa că omul este justificat sau îndreptăţit numai urmând fiecare literă a legii mozaice.

Pavel trebuia să îi convingă pe evrei, ascultătorii lui sceptici. Pentru aceasta, în capitolul patru el introduce două mărturii în instanţa de judecată, pe care le-a construit metaforic: a lui Avraam şi a lui David – piloni ai Vechiului Testament şi bărbaţi renumiţi pentru evlavia lor. Pentru a parafraza argumentul său, Pavel spune: ‘‘Hei, recitiţi-vă Biblia! Oamenii aceștea au fost declaraţi neprihăniţi prin credinţă, nu prin cât au fost de buni sau cât de bine au urmat Legea lui Moise.’’ Deşi ucenicul tău nu este evreu, poate că este util pentru el să vadă logica argumentului construit de Pavel. Marii oameni ai lui Dumnezeu au fost consideraţi drepţi din cauza credinţei lor. Ei L-au crezut pe Dumnezeu şi, prin urmare, Dumnezeu i-a considerat neprihăniţi.

În cele din urmă în Romani 5:1-2 (precum şi v. 9) avem concluzionat argumentul:

‘‘Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.”

Există o mulţime de moduri de a ilustra acest incredibil adevăr. Ilustrația mea preferată este de a lua o pagină murdară şi de a o plasa în interiorul unei cărţi. Cartea Îl reprezintă pe Hristos, pagina murdară - pe noi. Dumnezeu nu vede păcatul nostru, dar vede viaţa neprihănită a lui Hristos, care ne-a fost dăruită nouă.

Acum, ai transmis ideea: pentru că suntem în Hristos, Dumnezeu ne vede ca fiind ‘‘neprihăniţi’’. Suntem înveliţi, ca pagina murdară din carte, în neprihănirea lui Hristos. Dar acest lucru conduce la reflecţia evidentă că în practică suntem încă departe de a fi drepţi. Deci, mai ai doi termeni teologici pe care să îi expui ucenicului tău.

Sfinţirea

Sfinţirea este procesul prin care Dumnezeu aliniază acţiunile noastre la statutul pe care El deja l-a declarat despre noi: neprihăniţi. Cuvântul ‘‘a sfinţi” înseamnă ‘‘a pune deoparte’’ sau ‘‘a face sfânt’’. Efes. 4:11-16 conţine o imagine de ansamblu asupra creşterii şi procesului de sfinţire. Ai putea citi pasajul şi întreba care sunt unele calităţi ale creştinului matur? Cum Dumnezeu cauzează creşterea? Cum are loc creșterea în viaţa ta?

Glorificarea

Pasul final al călătoriei spirituale este văzut în 1 Cor. 15:50-55 şi 1 Ioan 3:2. Aceste pasaje ne asigură că într-o zi procesul va fi finisat, iar noi vom fi făcuţi sfinţi. Ai putea întreba în ce domeniu al vieţii lor ei aşteaptă cu nerăbdare să crească.