Indicele Global al Păcii (IGP) este un indicator, calculat anual de către Institutul pentru Economie și Pace, care măsoară starea de pace a națiunilor lumii.
În anul 2024, acest indice ne dezvăluie că lumea se află la o răscruce:
Tot mai mulți încep să își pună întrebarea – Ce ne poate asigura viitorul și cum să păstrăm pacea? Am putea să ne simțim neputincioși să rezolvăm o problemă atât de complexă, dar există speranță.
Războiaele sunt pornite de agresori, dar pacea este adusă de oamenii păcii.
Din copilărie și până acum, pentru mine, mama a fost întruchiparea unui om pașnic.
Nu ridica vocea la noi, copiii, când eram mai gălăgioși și chiar ne certam între noi. Ne lăsa să alergăm în voie, să râdem și să facem năzdrăvănii. Știa să-și păstreze calmul în situații dificile. Nu se panica ușor. Nu era deloc certăreață, chiar dacă tata avea un temperament mai dificil și adesea își pierdea cumpătul, ridicând vocea la noi. În prezența mamei râdeam, glumeam, eram noi înșine. Era oaza noastră de pace.
Parțial, natura pașnică a mamei se datorează și personalității ei. E o fire calmă, liniștită și negrăbită. Câte focuri a stins mama!
Deși sunt fiica mamei mele, suntem foarte diferite. Ca și temperament, îi semăn tatei. Mă aprind ușor. Pe de o parte, sunt o fire foarte activă, entuziastă, o luptătoare. Pe de alta, pot deveni o vijelie. Dacă mă supăr pe cineva, se simte. Dacă mă tulbură ceva, îmi scrie pe frunte. Chiar recent, cineva mi-a spus un compliment. ”Ești atât de pașnică. Prezența ta și cuvintele tale aduc calm și mângâiere.” În lumina tendințelor naturale ale personalității mele, mi-au fost foarte plăcute aceste cuvinte! Dar nu întotdeauna a fost așa.
Încă de mică, cu toate silințele mamei, nu am cunoscut pacea îndeajuns. Primul hoț al păcii a fost frica de a greși. Vocea tatei tuna destul de des, așa încât, la un moment dat, unul din scopurile importante din viața mea de zi cu zi a devenit să fac tot posibilul ca să fie liniște și tata să nu se supere. Mă străduiam din răsputeri să fiu o fiică perfectă și să previn potențialele conflicte. Un alt hoț al păcii interioare a fost o îmbolnăvire de rinichi, care m-a dus la capitală la spitalul pentru copii, unde am stat singură timp de trei săptămâni. Din acel moment, fricile că mă pot îmbolnăvi de ceva grav, m-au acompaniat adesea.
Mai erau și alți hoți, mai mărunți, ca, respingerile inevitabile din anii de școală, neînțelegerile, compararea cu alții, bârfele și comploturile dintre copii. Astfel, în adolescență deja, devenisem o tânără care avea nevoie de o singură scânteie ca să izbucnească în flăcări de emoții. Ușor trânteam o ușă, ușor ridicam vocea. Ușor mă supăram și persoana care mă ofensa risca să devină dușman pe viață. Când m-am căsătorit și am născut primul copil, m-am pomenit într-o zi că strig și la copilul meu propriu pe care îl iubesc ca pe ochii din cap. Atunci m-am pus serios pe gânduri. Ce viitor îi aștepta pe copiii mei dacă mama lor nu își regăsea pacea?
”Uită-te la cel liniștit, privește-l pe cel integru, căci omul pașnic are viitor!” Aceste cuvinte sunt un citat din Biblie, din cartea Psalmii. În acel moment crucial din viața mea, mi-am dat seama că am nevoie de pace, că îmi doresc să fiu un om pașnic. Am început să mă gândesc mai mult la aceasta și intenționat să caut pacea. Pacea interioară și pacea cu oamenii din jur. Mi-am confruntat fricile care îmi furau pacea, m-am rugat la Dumnezeu să mă ajute să le depășesc. Am citit cărți bune la subiect și am mers la consiliere. Am început să atrag atenția care erau lucrurile care mă tulburau și cum tulburarea mea îi afecta pe cei dragi. Am învățat să urmăresc pacea în toate relațiile, oricât de dificil nu ar fi și oricât de mare nu ar fi sacrificiul din partea mea. Și am descoperit pacea. O pace durabilă, stabilă, o pace care nu dispare pe mult timp.
E un paradox, dar există oameni care nu-și doresc pacea. Le place să se afle într-o stare de războire cu cei din jur, cu Dumnezeu, să demonstreze ceva, să lupte și să atace. Își trag energia din conflictele pe care le stârnesc. De aceea și avem atât de multe focare de războaie pe tot globul pământesc. Unde nu te-ai întoarce, întâlnești neînțelegeri și certuri. Oamenii nu pot împărți lucruri simple, nu știu să cedeze, să meargă la un compromis, să-și tolereze diferențele, să se împace. Ajung și la judecăți și plătesc bani grei avocaților, pe când și-ar fi putut soluționa mult mai ușor problemele dacă și-ar fi dorit pacea. Astfel de oameni ajung să se războiască cu ei înșiși, să își piardă sufletul.
Este greu să te afli în prezența unui om căruia îi lipsește pacea. Tulburarea este contagioasă. Îl vezi, îl asculți, și te tulburi și tu. Este și mai greu să trăiești într-o casă cu un om agresiv și violent. Într-o astfel de familie, tot ce își doresc membrii ei este măcar un pic de pace și liniște. Iar agresivitatea și dușmănia din societate duc la polarizare, conflicte armate și dezlănțuie războaie.
Când ne gândim la copiii noștri, le dorim un viitor cu pace. Dar pacea nu va veni de la sine, ea trebuie modelată, păstrată. Ei au nevoie de surse de pace în jurul lor. Calmitatea și liniștea interioară a părinților îi va învăța și pe ei pacea, și astfel, le va asigura viitorul.
”Lumina celor neprihăniți arde voioasă, dar candela celor răi se stinge.”, ne mai spune Biblia. Destinul celor ce nu urmăresc pacea va fi o viață în ruine. Pe când doar omul pașnic are viitor. Căutarea, dobândirea și păstrarea păcii este o alegere care stă în fața fiecărui om.
Tu ce îți dorești? Război sau pace, zbucium sau liniște sufletească? Răspunsul la această întrebare ne va determina viitorul.
Scrie-ne! Noi vom lua legătura cu tine, ca să-ți răspundem la întrebări și să te susținem.
Toate discuțiile sunt confidențiale.
© 2017 - 2024 Cru
Pune o întrebare