Blog

Dumnezeu dă pace când în jur e război, frică și îngrijorare

Cum să găsești pacea în mijlocul războiului și crizei mondiale

În lumea în care trăim există o mulțime de motive de îngrijorare.

Toate țările din jur sunt în alertă de război iar noutățile în fiecare zi ne prezintă că parcă acest război nu mai are capăt. Prețurile zboară în sus și nu mai știi din ce să mai faci economii. Pe mulți îi frământă întrebarea cum vor achita pentru apartament, mâncare și viață. Cum asta le va influența familia?

Mai ieri pandemia ne-a izolat și ne-a consumat toate emoțiile, iar azi ne confruntăm cu o realitate pe care puțini din bătrâni au mai experimentat-o vreodată. Fluxul de refugiați a inundat țara noastră. Oare va veni acest război și în țara noastră? Cum să mă protejez pe mine și familia mea?

Această frică și îngrijorare ne pot face să cădem în una din cele două extreme. Prima extremă – nepăsarea. Dăm mâinile în jos și spunem: „Fie ce-o fi. Când se va întâmpla, atunci și mă voi gândi, dar acum îmi voi continua viața și nu-mi voi face griji cu privire la modul în care aceste evenimente ar putea să afecteze viața mea și a celor dragi.”

Cealaltă extremă – controlul. Suntem paralizați de îngrijorare și ne consumăm toate eforturile, intelectuale și fizice, pentru a analiza cel mai rău scenariu posibil. Respectiv, întrucât nu ne putem controla destinul, noi încercăm să controlăm tot ce putem, chiar și ceea ce nu putem.

Cum să menții echilibrul între nepăsare și control? Cum în timpul acestei crize globale să găsești pace și speranță în loc de frică și îngrijorare?

Viziunea voastră asupra vieții și morții vă determină reacția la ceea ce se întâmplă acum.

Modul în care vă descurcați cu frica și îngrijorarea depinde mult de ceea ce credeți despre viață și moarte.

Dacă viața aceasta e tot ce avem, atunci există motive de frică. La fiecare colț, de fiecare dată când trecem strada sau când dăm mâna cu cineva, ne poate aștepta sfârșitul. Dacă viața aceasta e tot ce avem, atunci fiecare secundă e importantă și trebuie ocolit orice pericol.

Biblia ne învață altceva. Din Biblie aflăm că viața noastră nu este doar o frântură scurtă, care azi este, iar mâine nu va fi. Biblia spune că omul a fost creat pentru veșnicie. Citim că Dumnezeu i-a creat pe oameni după chipul Său cu scopul ca să-L cunoaștem și să experimentăm dragostea Lui față de noi.

Din Biblie aflăm, de asemenea, că chiar dacă trupurile noastre au fost create pentru o perioadă scurtă de timp, sufletele noastre vor continua să trăiască pentru veșnicie. Aflăm că deciziile pe care le luăm în această viață sunt importante, că veșnicia este reală și că viața are consecințe.

Imaginea veșniciei descrisă în Biblie are două rezultate diferite. Primul constă în faptul că destinul și viitorul nostru depind de ceea ce facem. Oare am trăit o viață destul de bună? Oare am făcut destule fapte bune? Oare a corespuns viața noastră standardelor? Răspunsul la aceste întrebări va fi întotdeauna negativ. Pentru că singurul standard este însăși sfințenia lui Dumnezeu, adică desăvârșirea. Noi toți, indiferent de faptul cât de bine trăim, nu corespundem standardului de sfințenie desăvârșită al lui Dumnezeu. Și rezultatul acestor defecte, pe care Biblia le numește păcat, este moartea: moartea fizică în viața aceasta și despărțirea de Dumnezeu pentru totdeauna în veșnicie.

Iată de ce a venit Isus. Desăvârșitul Fiu al lui Dumnezeu a luat asupra Sa pedeapsa pentru defectele noastre, ca noi să putem căpăta iertare și experimenta dragostea lui Dumnezeu. În acest caz rezultatul este viața, libertatea și pacea, care vin odată cu conștientizarea faptului că Isus a plătit pentru consecințele păcatului nostru. Acum viitorul nostru este în siguranță, și nu doar pentru această scurtă viață fizică, dar și pentru întreaga veșnicie.

Înțelegerea faptului că deciziile luate în această viață ne influențează veșnicia nu ne permite să ne abandonăm fatalismului. Încrederea în viitor ne influențează prezentul și ne permite să căpătăm pace în condiții de incertitudine.

Cine, de fapt, ne conduce viața?

Există lucruri pe care le putem controla și lucruri pe care nu le putem controla.

Vă puteți spăla pe mâini și utiliza cele mai eficiente metode de evitare a contactului cu oamenii. Puteți întreprinde măsuri pentru a vă proteja pe dvs. și pe alții. Puteți aduna bani, îi puteți schimba în altă valută străină și îi puteți investi în ceva durabil.

Aceștia sunt niște pași foarte importanți și necesari. E ceea ce putem și ce trebuie să facem.

Dar nu puteți controla ceea ce s-a întâmplat deja. Nu puteți controla contactele pe care deja le-ați avut cu oamenii și nici ceea cu ce deja v-ați confruntat, ce deja s-a întâmplat. Vă puteți controla acțiunile voastre, dar nu și pe cele ale oamenilor din jur. Cu siguranță, nu puteți controla prețurile la combustibil, cursul valutar sau trecerea frontierelor de către oameni bolnavi.

Sunt atâtea lucruri pe care nu le putem controla.

Dar nu există nimic ce nu ar fi în controlul lui Dumnezeu.

Asta nu înseamnă că nu o să vă îmbolnăviți și nu o să contactați coronavirusul. Asta nu înseamnă că leul va crește așa cum vă doriți.

Biblia Îl descrie pe Dumnezeu ca Unul căruia nu Îi sunt indiferente detaliile vieții noastre. Ea Îl descrie pe Dumnezeu ca cunoscându-ne personal, îngrijindu-Se de noi și controlând absolut totul. Noi trăim într-o lume distrusă de păcat și, cu regret, consecințele păcatului rămân. Acceptarea iertării prin Isus ne dă încredere în viitor. Iar puterea Sa, pe care o experimentăm, și pacea lui Dumnezeu, care ține toate lucrurile în control, ne dau încredere în prezent, chiar și în cele mai dificile circumstanțe.

Odată lumea noastră va deveni cu totul altfel

Dar Dumnezeu nu dorește ca noi să continuăm să trăim într-o lume distrusă. Acesta poate fi prezentul nostru, dar nu și viitorul nostru. Dumnezeu ne promite că în veșnicie ne așteaptă ceva mult mai bun.

Lume fără boli. Loc al siguranței și al stabilității. Pierderile și întristarea nu ne vor mai ajunge. Moartea nu va mai domni. Și Dumnezeu, pe care L-am cunoscut, ne va șterge orice lacrimă.

Aceasta este posibil doar dacă Isus cu adevărat a biruit moartea, murind și înviind. Dacă viața aceasta e tot ce avem, atunci există motive de frică. Dar dacă Biblia este veridică, atunci există o speranță, care trece dincolo de viața aceasta scurtă. Și dacă am primit iertarea dată de Isus, atunci putem privi cu pace și bucurie spre viitor, în pofida circumstanțelor actuale.

Această lume nu a fost creată pentru boli, moarte, tristețe și instabilitate. Noi am fost creați pentru veșnicie și speranță. Și prin Isus noi le putem câștiga.

sursă: newliferussia.ru

 

 

Ai întrebări? Vorbește cu cineva pe această temă.

Ține minte — tu nu ești singur!

Scrie-ne! Noi vom lua legătura cu tine, ca să-ți răspundem la întrebări și să te susținem.
Toate discuțiile sunt confidențiale.

© 2017 - 2024 Cru