Blog

3 cărți + câteva principii despre procrastinare

În ultimii 23 de ani am avut norocul să învăț de la niște oameni extrem de inteligenți. Sfatul lor, deși greu de înghițit la început, m-a ajutat enorm. Mi-am redus numărul de obiective, am învățat să mă concentrez și am eliminat dezordinea care mă împiedica să-mi ating potențialul. Iată principiile care mă ajută să fiu eficient, chiar și atunci când n-am chef.

1. Acceptă partea din tine care vrea să fie leneșă

Conștientizarea faptului că ai tendința să lenevești este primul pas spre schimbare. Negarea lenei nu face decât s-o intensifice. Când recunoști că ești tentat să vizionezi încontinuu emisiunile TV preferate ori să mănânci în exces, în mod ironic câștigi mai mult autocontrol decât oamenii aflați în negare. Cu toții vrem să ne relaxăm într-o oarecare măsură. Este doar o chestiune de a recunoaște această dorință și de a o ține sub control.

2. Reevaluează munca pe care o faci

Jason Fried, fondatorul Basecamp, spune că lucrurile care ne distrag pot servi unui scop: „Distragerea ne spune că munca noastră nu-i bine definită, este mediocră sau proiectul în ansamblu este inutil”. Dacă lași frecvent sarcinile pentru ultimul moment, e timpul să identifici motivul. Când eram la facultate, am observat că lâncezeam când proiectul nu mă interesa. Pe scurt, soluția viciului ar putea fi să încetezi să faci ceea ce nu te pasionează și să găsești munca care-ți place.

3. Descoperă-ți propriul „De ce?”

Simon Sinek a scris o carte despre importanța începerii cu întrebarea „De ce?”. Există un motiv: scopul facilitează acțiunea. Este incredibil de greu să justifici durerea și disconfortul fără a avea un scop pentru eforturile tale. Te scoli devreme, te antrenezi și scrii zilnic. Sună minunat în teorie, dar dacă nu există consecințe reale pentru abandonarea acestor angajamente, este lesne să renunți. Fă o promisiune unei persoane pe care o iubești. Cere susținerea unui prieten. Uneori, numai voința nu-i suficientă pentru a depăși amânarea.

4. Evită persoanele și situațiile toxice

Jim Rohn a spus că suntem media a cinci persoane care ne înconjoară mai tot timpul. Sau cum a spus Goethe cu 170 de ani în urmă: „Spune-mi cu cine te asociezi și-ți voi spune cine ești”. Cercul de prieteni determină standardul pentru ceea ce percepem ca fiind acceptabil. Lenea și indiferența pot fi la fel de contagioase ca bolile fizice. Nu doar oamenii ne influențează comportamentul, dar și mediul de lucru. Analizează ce-ți fură atenția pe rețelele sociale, aplicațiile pe telefon și chiar mâncarea din casă. Te încurajează mediul în care muncești să te lași pe tânjală ori să perseverezi?

3 cărți bune despre self-management

Laura Vanderkam, 168 Hours: You Have More Time Than You Think
Cartea merită citită dacă vrei să înveți despre priorități, formarea obiceiurilor și productivitate. După ce a intervievat zeci de oameni de succes, autoarea te va convinge că e posibil să dormi opt ore pe noapte, să faci mișcare cinci zile pe săptămână și nu numai.

James Clear, Atomic Habits. O cale ușoară și eficientă de a-ți forma obiceiuri bune și a scăpa de cele proaste
Inspirându-se din noile descoperiri în biologie, psihologie și neuroștiințe, James Clear povestește cum să-ți construiești un sistem pentru a deveni mai bun în fiecare zi, cum să-ți concepi un mediu care să favorizeze succesul și cum să-ți revii atunci când te abați de la drum.

Cal Newport, Deep Work. Concentrarea ca superputere într-o lume a perturbărilor
În loc să afirme că perturbările sunt nocive, Cal Newport celebrează forța acestora în cartea sa. Mai întâi, demonstrează că, în aproape orice profesie, cultivarea unei etici a muncii profunde va produce beneficii majore. Ulterior, prezintă cititorilor patru reguli prin care pot deprinde abilitatea de a se concentra intens, transformându-și astfel mintea și obiceiurile.

„Activitățile care te dezvoltă sunt la fel de variate și accesibile ca toate influențele negative”, spune scriitorul Ryan Holiday. „Dar alege cu înțelepciune, pentru că ceea ce faci determină cine devii.”

Sursa collegeinfogeek.com

 

 

Ai întrebări? Vorbește cu cineva pe această temă.

Ține minte — tu nu ești singur!

Scrie-ne! Noi vom lua legătura cu tine, ca să-ți răspundem la întrebări și să te susținem.
Toate discuțiile sunt confidențiale.

© 2017 - 2024 Cru