Mândria și supunerea

CONVERSAȚIA

Avem două probleme majore pe care trebuie să le discutăm. Prima este autoritatea. A doua este supunerea - un răspuns autorității după voia lui Dumnezeu.

Aşa că haideţi să începem cu autoritatea. Efeseni 5:21 spune: «Supuneți-vă unii altora în frica lui Hristos». Trăim într-o societate foarte egalitaristă, care tinde spre a aplatiza majoritatea tipurilor de subordonări. Acest verset se încadrează frumos în cultura noastră – toți ne supunem reciproc unii altora. Dar veţi observa că acest verset este urmat de trei secţiuni: soţiile fiind chemate să se supună soţilor; copiii-părinţilor şi robii (sau salariaţii) - stăpânilor. Cu alte cuvinte, Pavel numește trei excepţii unde există o structură de autoritate clară și unde supunerea reciprocă nu este un ingredient-lipsă.

Ai putea întreba ucenicul tău: «De ce majoritatea oamenilor sunt deranjați de menţiunea structurii de autoritate?» sau «De ce societatea noastră valorifică supunerea reciprocă, dar nu și supunerea față de autorități?» Puteţi, de asemenea, discuta modul negativ în care mass-media prezintă persoanele şi structurile de autoritate (deşi există excepții notabile). În spatele reţinerii celor mai mulţi oameni stă faptul că, istoric, liderii ( părinţii, angajatorii, politicienii ori soții) au abuzat de autoritatea lor, acesta fiind rezultatul evident al trăirii într-o lume căzută.

Deci, care este soluţia? E ușor de înțeles faptul că societatea noastră a încercat să se retragă de la structurile ierarhice autoritare în dorința de a se proteja împotriva abuzurilor. În schimb, Dumnezeu doreşte ca noi să facem ca structurile de autoritate să funcționeze, deoarece nu există nimic păcătos în autoritate. Ea cultivă anumite virtuţi, care sunt, de fapt, destul de dumnezeiești. Pentru a ajunge la această problemă, ai putea pune o întrebare de genul: «Care ar putea fi unele motive pentru care Dumnezeu a rânduit structuri cu autoritate? Ce beneficii vezi tu în ele?»

Acest lucru ne conduce la al doilea subiect. Smerenia și supunerea sunt două virtuţi evlavioase, care reies din structurile de autoritate - cineva conduce şi alţii trebuie să se supună cu smerenie acelei conduceri. Întreabă ucenicul tău ce înseamnă supunerea și ce înseamnă smerenia. Poţi, de asemenea, să-l întrebi dacă îi este dificil să se supună autorităţii şi dacă aşa e, de ce se simte astfel. Supunerea este aducerea noastră de bună voie sub conducerea altcuiva, manifestînd recunoaştere şi respect pentru poziţia lui de autoritate. Această supunere se bazează pe poziţia delegată de autoritate şi nu pe capacitatea persoanei, inteligența sau competenţa acesteia de a exercita acest lucru. Smerenia este o evaluare precisă de sine şi recunoaşterea limitărilor noastre .

Acum, în timp ce cultura privește supunerea ca slăbiciune, Scriptura descrie o ca fiind o modalitate unică de a arăta reverenţă faţă de Dumnezeu. Ai putea întreba ucenicul tău: «Cum supunerea demonstrează dragoste şi respect față de Dumnezeu?» Ar putea, de asemenea, fi interesant să întrebi: «În ce fel şi față de cine a demonstrat Isus supunere? « Sau ai putea să citești acest pasaj (1 Petru 2: 13-21) pentru a vedea ce lecţii de aici pot fi aplicate, deoarece acesta se referă la smerenie, supunere şi autoritate:

”Fiţi supuşi oricărei stăpâniri omeneşti, pentru Domnul: atât împăratului, ca înalt stăpânitor,cât şi dregătorilor, ca unii care sunt trimişi de el să pedepsească pe făcătorii de rele şi să laude pe cei ce fac bine. Căci voia lui Dumnezeu este, ca, făcând ce este bine, să astupaţi gura oamenilor neştiutori şi proşti. Purtaţi-vă ca nişte oameni slobozi, fără să faceţi din slobozenia aceasta o haină a răutăţii, ci ca nişte robi ai lui Dumnezeu. Cinstiţi pe toţi oamenii, iubiţi pe fraţi; temeţi-vă de Dumnezeu; daţi cinste împăratului! Slugilor, fiţi supuse stăpânilor voştri cu toată frica, nu numai celor ce sunt buni şi blânzi, ci şi celor greu de mulţumit.Căci este un lucru plăcut, dacă cineva, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu, suferă întristare, şi suferă pe nedrept. În adevăr, ce fală este să suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi, când aţi făcut rău? Dar dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui.”

Întrebările pe care le-ai putea pune pentru a explora pasajul pot fi: «Care sunt motivele invocate în acest pasaj, prin care Dumnezeu este glorificat prin supunere?” „ De ce ar trebui să ne supunem autorităţii?” „ Este autoritatea bazată pe competenţă mai mare, înţelepciune sau inteligență? Pe ce ar trebui să se bazeze?”

Printre lecţiile care pot fi învăţate din acest pasaj se află următoarele: smerenia noastră arată respect pentru structura de autoritate înfiinţată de Dumnezeu; orice recunoaștere a autorității este, în cele din urmă, un respect pentru ideile lui Dumnezeu şi autoritatea Sa; cu cât mai dură sau nedreaptă este autoritatea, cu atât mai mare este oportunitatea de a exprima devotamentul faţă de Dumnezeu; suferinţa din cauza nedreptății este parte din ceea ce înseamnă a urma pe Hristos. Calea majoră, prin care vom experimenta acest lucru, este prin a fi supuși liderilor nedrepți.

Există o serie de alte aspecte ale supunerii care merită să fie amintite. Pentru aceasta să ne uitam la I Pet. 5:5-6:

„Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci, „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har. Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi.”

Pasajul subliniază faptul că supunerea şi smerenia sunt într-adevăr antiteza pentru mândrie. Suntem cu toţii sensibili la mândrie, dar atâta timp cât practicăm virtutea supunerii, ne ţinem departe de a fi infectați cu mândrie. În sfârşit, supunerea exprimă o încredere în Dumnezeu, că El este Acela care ne ridică şi ne pune în poziția de autoritate mai degrabă decât noi am face acest lucru.

Acum, poate ai dori să clarifici câteva lucruri. Aş pune câteva întrebări. «Este egală supunerea cu a nu exprima dezacordul sau este permis să nu fim de acord?» «Există situaţie Scripturală ce încurajează nesupunerea față de autorități?»

Ai putea răspunde la aceste întrebări prin a vocifera dezacordul în moduri care sunt în susţinerea conducerii (ai putea oferi câteva exemple), prin a menționa faptul că singurele cazuri în Scriptură unde Dumnezeu pare să sancţioneze nesupunerea față de lideri şi autoritate este atunci când ei comit ceva contrar legilor lui Dumnezeu (Daniel să fie obligat să se plece înaintea unui idol, ucenicii refuzând sa nu mai vorbească despre Hristos).

Rezumat

Societatea noastră nu este foarte pozitivă faţă de structurile de autoritate, dar Dumnezeu este. Nu pentru că ele sunt perfecte, ci pentru că ele oglindesc autoritatea lui Dumnezeu (care nu este democratică). Ele încurajează virtuţile smereniei şi supunerii. Ele oferă oportunităţi pentru a ne demonstra respectul față de autoritatea lui Dumnezeu şi pentru a exprima încrederea în El, care este Cel ce «ne ridică» și ne promovează în poziție de autoritate. În cele din urmă, ele ne permit să participăm în suferinţa nedreaptă.